OBSTEA MOSNENILOR
CHIOJDENI

Mereu prieteni cu natura.

Transparență și certificare

 

Obștea Moșnenilor Chiojdeni implementează, sub administrarea Asociației Ocolul Silvic Evergreenun sistem de certificare a managementului forestier, considerat un instrument care garantează respectarea unor proceduri de gestionare responsabilă a pădurilor.

Procesul de certificare se bazează pe o auditare repetată, făcută de o instituție independentă, denumită organizație de certificare, prin care se confirmă faptul că o anumită suprafață forestieră este gospodărită în conformitate cu un standard agreat la nivel național și internațional.

Ca parte a acestui proces, Obștea Moșnenilor Chiojdeni implementează o serie de proceduri suplimentare menite să crească transparența și calitatea gestionării responsabile a pădurilor pe care le are în administrare.

 

Înregistrarea și soluționare reclamațiilor

Obștea Moșnenilor Chiojdeni vine în întâmpinarea tuturor sesizărilor privitoare la modul de gestionare a pădurilor administrate, inclusiv cele realizate de personalul propriu, prin implementarea unei proceduri specifice de înregistrare și soluționare a reclamațiilor.

În situația în care doriți să ne sesizați modul de desfășurare a unor activități, pe care le considerați nelegale, vă rugăm, să ne furnizați informațiile din formularul următor: formular F161 – format word.

Reclamațiile și sesizările referitoare la modul de gestionare a pădurilor de pe raza Ocolului Silvic EVER GREEN se adresează în atenția șefului de ocol, ing. Jurje Cosmin.

Modalitățile de înaintare a sesizărilor și reclamațiilor sunt:

-           Prin e-mail la adresa: ocolulevergreen@gmail.com

-           Prin fax la numărul: 0244220157

-           Prin depunerea unei sesizări scrise direct la sediul ocolului silvic: Asociația Ocolul Silvic Evergreen, str. Buzaului, Nr.1, Ploiești

Pentru ca o reclamație să fie înregistrată și analizată este obligatoriu ca reclamația să cuprindă datele de identificare ale reclamantului, precum numele, detaliile de contact (telefon, fax, e-mail și eventual adresa) la care dorește să primească răspunsul. De asemenea sesizarea trebuie să conțină date sau coordonate precise de identificare a zonei reclamate sau a locului unde se întâmpla acțiunea reclamată.

În situația în care ocolul silvic nu poate soluționa o sesizare privitoare la managementul forestier sau dacă reclamantul nu este mulțumit de modul de soluționare, acesta se poate adresa în continuare organismului de certificare care a emis certificatul prin intermediul reprezentantului acestuia.

Datele de contact ale persoanelor care reprezintă organismul de certificare NEPCon în România sunt următoarele:

Alexandru Orban, ao@nepcon.org, 0040 742 032 081

Tudor Șerban, ts@nepcon.org, 0040 751 133 523

Organismul de certificare NEPCon va urma politica de rezolvare a disputelor disponibilă la adresa: http://www.nepcon.org/sites/default/files/Files/About-us/DRP-Feb2017/How-we-handle-complaints-ROM.pdf

 

Consultarea publică a factorilor interesati

O parte importantă a sistemului de certificare a managementului forestier este reprezentat de consultarea tuturor grupurilor interesate privind impactul social și de mediu al modului de gestionare a pădurilor administrate de Ocolul Silvic Ever Green.

Anual, au loc consultări publice cu organizații din domeniul agențiilor guvernamentale (cu rol în protecția mediului, respectarea regimului silvic, a sistemului de gospodărire a apelor), administrații ale ariilor protejate, organisme neguvernamentale, instituții de învățământ, asociații de vânătoare, reprezentanți ai unităților administrativ teritoriale, agenți economici din turism, exploatări forestiere etc.

Lista curentă a factorilor interesați care sunt notificați constant în procesul de consultare poate fi accesată aici: formularul F442 - pdf

Dacă doriți să fiți integrați pe această listă și să beneficiați de notificări în vederea procesului de identificare a impactului social și de mediu, vă rog, să ne sesizați la adresa de e-mail ocolulevergreen@gmail.com

Notificări consultare publică

Instructaj agenti economici – 20.07.2018 : formularul Notificare agenti economici - pdf

Consultare publică – 01.08.2018 : Notificare consultare publica 2018

 

Identificarea Padurilor cu Valoare Ridicata de Conservare

Obștea Moșnenilor Chiojdeni a implementat și procedura de identificare și monitorizare a Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare (PVRC). Identificarea și gestionarea acestor păduri se face pe baza „Ghidului practic pentru identificarea și managementul pădurilor cu valoare ridicată de conservare”, elaborat de WWF (2013) – disponibil public pe www.certificareforestiera.ro.

În mod specific suntem interesați de orice informații privind identificarea Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare, conform criteriilor și evaluării prezentate în Raportul privind Evaluarea Padurilor cu Valoare Ridicata de Conservare. Raport_public_PVRC - pdf

Sumarul planurilor de management si monitorizare

O sinteza a planurilor de management si monitorizare pentru suprafetele incluse in scopul certificării este disponibilă în raportul de sumar.  Sumar plan de monitorizare - pdf

Raport public de monitorizare a activitatii anuale - pdf

 

 

Ştiri

Licitație 19.08.2017

2017-08-08 17:33:20

OBSTEA MOSNENILOR CHIOJDENI

COMUNA CHIOJDU, JUDETUL BUZAU                                                                  

obsteachiojdu@gmail.com

Telefon: 0238 599 618, 0751 134 880

C.I.F. RO16770278

IBAN RO89CECEBZ2230RON0887649

CEC BANK Sucursala Buzau, Agentia Chiojdu

OBSTEA MOSNENILOR CHIOJDENI,

cu sediul in sat Bisca Chiojdului, Comuna chiojdu, judetul Buzau

        Organizează în data de 19 august 2017, ora 11.00, la sediul Obstei  - LICITAŢIE  PUBLICĂ DESCHISĂ CU OFERTA ÎN PLIC ÎNCHIS ŞI SIGILAT,PENTRU  MASĂ  LEMNOASA ASTFEL:

vanzare 2267   mc  masă lemnoasă pe picior, din posibilitatea de taiere a anului 2017, pe partizi si loturi.

         Informaţii privind conditii de participare la licitatie, caietul de sarcini, partida oferita, preţul de pornire şi sortimentele dimensionale se pot obţine de la sediul obstei.

Tariful de participare în valoare de 100 lei, se poate achita cu O.P. sau la casieria obstei  in ziua licitatiei, intre orele 10.00-11.00.

Garantia de contractare in cuantum de 5% din valoarea de plecare a partizilor se poate achita cu O.P. sau numerar la casieria obstei pana la ora 11.00 din ziua licitatiei.



PRESEDINTE

  OBSTEA MOSNENILOR CHIOJDENI

 

Anunt - conditii licitatie 12.12.2015

2015-12-08 09:34:35

CONDITII LICITATIE  12 DECEMBRIE 2015

Anunt licitatie - Obstea Mosnenilor Chiojdeni

2015-11-30 22:58:03

Anunt licitatie - Obstea Mosnenilor Chiojdeni

Borderou_pachete_partizi.docx

Site Obstea Chiojdu

2012-11-11 00:30:44

  • S-a infiintat noul site al Obstei Chiojdu valabil de la data de 11.11.2012.

Votare